„Cum m-a diagnosticat un medic de la «Regina Maria», fără ca măcar să mă consulte?” POVESTEA Ilonei Dănilă, virală pe internet: „Sunt mari probleme”

Cum m-a diagnosticat un medic de la «Regina Maria», fără ca măcar să mă consulte? POVESTEA Ilonei Dănilă, virală pe internet: Sunt mari probleme
Publicat: 12/11/2024, 08:00
Actualizat: 12/11/2024, 10:42

Ilona Dănilă, creator digital, expert în comunicare și marketing, a povestit, într-o postare pe TikTok, despre ultima sa experiență la o clinică ”Regina Maria” din Iași, când s-a trezit în dosarul medical cu un diagnostic la specializarea ginecologie, fără să fie consultată de doctorița la care avea programare. Femeia susține că a așteptat 40 de minute la ușa cabinetului unde avea programarea, dar nu a mai ajuns să intre în cabinet. Aceasta a spus, pentru Gândul, că i se pare extrem de periculos faptul că un medic poate să pună un diagnostic fără să consulte pacientul.

Ilona Dănilă susține că, în urma postării sale, devenită virală, foarte multe persoane au empatizat și s-au solidarizat, povestind situațiile grave prin care au trecut, de la diagnostice greșite și până la felul în care au fost tratați de personalul medical atunci când au apelat la serviciile clinicilor din rețeaua ”Regina Maria”.

Aceasta speră ca povestea sa, pe care a făcut-o publică, să-i ajute pe alți pacienți, pentru ca aceștia să nu se mai confrunte cu astfel de situații, mai ales că este vorba despre servicii medicale într-un sistem privat de sănătate, în care fiecare consultație costă.

Precizăm că am cerut și punctul de vedere al oficialilor Clinicii ”Regina Maria” din Iași, pe care îl vom publica în momentul în care vom primi răspunsul la întrebările trimise în legătură cu acest subiect.

„Cum m-a diagnosticat un medic de la Regina Maria fără ca măcar să mă consulte”

Așa începe postarea pe TikTok a Ilonei Dănilă, care a decis să facă public modul în care a fost tratată la Clinica ”Regina Maria” din Iași.

Recunoaște că nu era prima dată când medicii de la ”Regina Maria” au făcut-o, prin comportamentul lor, să se simtă „o bucată de carne de unde să facă bani”,  dar de această dată mărturisește că ceea ce i s-a întâmplat i s-a părut extrem de grav și periculos, mai ales că este vorba de un sistem de sănătate la care apelează foarte mulți oameni.

Am un abonament de corporatist la «Regina Maria» pentru servicii medicale. De fiecare dată când m-am dus la ei, nu m-au ajutat, m-au văzut ca pe o bucată de carne de unde să facă bani. M-am dus la gastroenterolog, acuzând dureri în partea unde putea să fie apendicele, să fie foarte nasol, dar au refuzat să-mi facă ecografie și m-au trimis la CT (n.r. – examen computer tomograf), doar pentru că CT-ul era 1.000 de lei. (…)

Am stat 40 de minute la ușă și am primit notificare că programarea mea nu a fost onorată. Am plecat, pentru că m-am simțit ca ultimul om. Cum adică nu a fost onorată programată, dacă eu sunt la ușă de 40 de minute? Femeia aceea (n.r. – doctorița la care avea făcută progrmarea ) nu mi-a văzut fața, nu știe cum mă cheamă. Cum pui diagnostic dacă nici măcar nu m-ai consultat? Asta mi se pare extraordinar de grav. Cum să pui diagnostic fără control?”, sunt informațiile pe are pacienta le reclamă în postarea pe TikTok.

Ilona Dănilă a povestit, pentru Gândul, că deși diagnosticul pus ”după ureche” i-a fost șters din dosarul său medical de la ”Regina Maria”, vrea să ia atitudine pentru că a primit – după ce postarea ei s-a viralizat – foarte multe comentarii de la oameni care trecuseră prin situații mult mai grave, după ce au apelat la serviciile de sănătate de la această clinică.

„În general, m-am dus de mai multe ori la «Regina Maria» și comportamentul lor a fost unul care a lăsat de dorit. Dar în cazul acesta, situația era cumva mai specială, pentru că mergeam la un control de rutină la ginecolog. Iar relația dintre o femeie și ginecologul său ar trebui să fie bazată pe înțelegere, poate o nuanță de empatie și nu neapărat pe frustare. Am așteptat la ușă 40 de minute, iar după aceste 40 de minute, programarea mea era la ora 19.00, iar la 19.40 apărea în aplicație ca fiind neonorată.

A ieșit doamna doctor, a luat persoana care urma după mine, m-a întrebat cine sunt, i-am spus, cu o urmă de ironie că tocmai mi-a dezonorat programarea și am plecat, pentru că m-am simțit foarte, foarte prost. M-a sunat cineva de la recepție să mă întrebe dacă s-a efectuat consultul, eram extrem de supărată și i-am spus că nu s-a efectuat niciun consult și că nu vreau să discut.

După acest apel telefonic, într-o perioadă de maximum două ore, m-am uitat în aplicație să văd exact cum o cheamă pe doamna doctor și programarea apărea onorată, și aveam un diagnostic pus, unul chiar cronic, în lipsa unui consult. Adică eu nu am intrat pe ușa doamnei doctor, dar a simțit nevoia să-mi pună un diagnostic.

I-am rugat și prin emailuri să șteargă acel diagnostic din dosarul meu medical și l-au șters. Doar că am primit extrem de multe comentarii și în postarea de pe TikTok, foarte multe cazuri.

Era o domnișoară căreia i s-a spus că a pierdut sarcina și ea nici măcar nu era însărcinată, era doar la menstruație. Oameni arși pe masa de operație care primesc rezultatele greșite la analize. Cineva s-a dus la un RMN și a primit rezultatele unei doamne care era în fază terminală. Cu siguranță, sunt mari probleme în ceea ce privește prestarea serviciilor așa-zis medicale de la «Regina Maria»”, spune Ilona Dănilă că au scris unii dintre cei care i-au văzut postarea pe TikTok.

„Să mă orientez către medicina de stat, unde am fost tratată mult mai bine”

Ilona Dănilă a precizat că nu a depus, până în acest moment, nicio plângere, deoarece nu consideră că acest lucru ar schimba cu adevărat ceva în felul în care decurg lucrurile și în tratamentul aplicat pacienților.

Recunoaște că primul pas a fost să mediatizeze situația prin care a trecut, iar soluția cea mai simplă la care se gândește pentru ea este să renunțe la serviciile de sănătate de la ”Regina Maria”.

Nu am apucat să depun nicio plângere. Reacția lor fiind una extrem de rapidă și diagnosticul fiind șters din dosarul meu medical, soluția cea mai simplă pentru mine este pur și simplu să nu mai apelez la serviciile lor și să mă orientez către medicina de stat, unde am fost tratată mult mai bine și unde mereu problemele mele au fost rezolvare.

Aș vrea – în cazul în care aș acționa într-un anumit fel – să fie o soluție pentru ceva și nu văd plângerea ca soluționând nimic în momentul de față, pentru că aparatul juridic al «Reginei Maria» este, îmi imaginez, unul extrem de puternic. Deci, o simplă plângere nu cred că ar putea să schimbe ceva în mod sistemic, în mod general. Am început, pur și simplu, povestind acest lucru pe internet”, a conchis Ilona Dănilă.


CITEȘTE ȘI:

Românii fug în străinătate să-și trateze bolile. Care sunt țările în care merg să-și caute sănătatea

Cristian Bușoi: „Finanțarea sistemului de sănătate, marea provocare a României în 2025”

Mara Răducanu
Mara Răducanu este jurnalist de eveniment. A terminat Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București și a lucrat la mai multe publicații, mai mult

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Mesaj dur din partea unui general ucrainean pentru Donald Trump: Poporul nu vrea negocieri cu...
Copiii Adrianei Bahmuțeanu nu vor să o vadă! Ce a descoperit Protecția Copilului în telefoanele...
FOTO. Cum arată femeia cu care toți bărbații vor să aibă o relație
Putea fi salvat adolescentul care a murit așteptând o ambulanța? Chirurg pediatru: „Nu mai e...
Văduva lui Silviu Prigoană îi dă replica Adrianei Bahmuțeanu: "Copiii nu vor să o vadă:...
Silviu Prigoană a fost înmormântat azi. Mesajul transmis de familia acestuia
Joe Biden i-a cerut lui Trump să continue sprijinul militar pentru Ucraina. Răspunsul dat de...
Adriana Bahmuțeanu vrea să deschidă succesiunea lui Prigoană! Revendică 1/2 din averea lui Silviu :...
7 alimente pe care NU trebuie să le mănânci în Postul Crăciunului. Sunt vegetale, dar...
Vremea 18 noiembrie - 16 decembrie 2024. Mai cald la început de săptămână, apoi răcire....
Mihaela Prigoană rupe tăcerea. Adevărul despre...
MAE: Încă doi români au fost găsiți morți în urma inundațiilor devastatoare din Spania. Bilanțul...
Avem testamentul lui Silviu Prigoană. Ce primesc Adriana Bahmuțeanu și celelalte foste soții
Cum semnalizezi și încadrezi pe bandă dacă virezi STÂNGA la giratoriu?
Încă doi români au fost identificaţi ca fiind morţi în urma inundaţiilor din Spania
Ceva a apărut lângă Pământ după ce o stea masivă a dispărut fără urmă!
România a pierdut un mare actor. Durere de nestins după moartea sa: Ne rămân amintirile
Vești bune despre Centura București Nord. Coșmarul șoferilor se încheie
Copiii lui Silviu Prigoană anunță că regretatul afacerist a fost deja înmormântat. Mesajul lui Honorius...
Cine este Mihaela Prigoană, văduva lui Silviu Prigoană. Omul de afaceri s-a căsătorit cu frumoasa...
Silviu Prigoană nu a reușit să își salveze mama, în ciuda încercărilor sale! Omul de...
Anca Țurcașiu recunoaște că nu și-ar mai injecta botox niciodată Prefer să pot să îmi...
BANCUL ZILEI. Ardeleanul: – Domnule doctor, m-o tot durut capul şi mi-o zis cineva că...
Cum au încercat patru americani deghizați în urși să păcălească mai mulți asiguratori?